Cum aplic tehnici din Design Thinking în viața mea

Înainte să citești mai departe, vreau să fac un mic disclaimer. Modul în care am aplicat și aplic Design Thinking în viața mea este ceva ce am descoperit pas cu pas. Nu este o rețetă general valabilă.  Dar cred cu tărie că fiecare dintre noi își poate descoperi propria “rețetă”, prin curiozitate, experimentare si testare.

Așa că hai să începem.

Prima oară, vreau să te întreb ceva. Nu-i așa că ești foarte atent la nevoile celor din jur?

La ce au nevoie cei de acasă.

La ce au nevoie clienții.

La ce are nevoie șeful?

Și adevărul este că e absolut firesc să fie așa – pentru că îți pasă ca: cei de acasă să fie fericiți, clienții să fie mulțumiți, iar șeful să-ți aprobe mărirea de salariu.

Design Thinking, așa cum îți spuneam într-un articol anterior, este o metodă prin care poți să creezi produse și servicii pornind de la nevoile reale ale clientului. Înseamnă să abordezi orice problemă cu empatie, creativitate și testare rapidă. Și este o abordare care nu m-a ajutat doar la job, ci și în viața personală.

Empatize – Ascultă-te cu adevărat

De aceea, primul pas din Design Thinking este empatia față de client. Vrem să dezvoltăm servicii și produse pe care clienții să le folosească, așa-i?

Ca să putem construi ceva util, trebuie să înțelegem ce are nevoie cu adevărat.

Dar știi care a fost cel mai greu lucru pe care l-am învățat? Să aplic același principiu și la mine. Să mă uit cu empatie la nevoile mele.

Nu a fost deloc ușor.

Pentru că a trebuit să trec din paradigma „ceilalți sunt cei mai importanți” în paradigma „și eu sunt importantă.”.

Ceea ce m-a ajutat constant de-a lungul anilor a fost  faptul că nu am putut lăsa disconfortul să treacă neobservat. De fiecare dată când simțeam ceva apăsător, eram curioasă:

• De ce simt asta?
• Ce-mi spune comportamentul meu?
• Cum pot evolua aici?
• Ce acțiuni pot face?

Mulți ani am citit, testând mereu pe mine ceea ce citeam. Apoi am făcut terapie și coaching pentru a identifica tipare, blocaje și nevoile reale.

 Curiozitatea mă însoțește și astăzi zi de zi. Și ce mă ajută este că prin acest exercițiu aplicat de ani de zile  nu mă uit doar la nevoile de suprafață, ci mă uit la nevoile latente, ascunse. Am nevoie de recunoaștere și apreciere? De creștere și provocare? De claritate și scop? De siguranță emoțională și psihologică? Să îmi știu valoarea? Să înțeleg cum anume am impact în jurul meu?

 Poate și tu ești într-un punct în care simți că ai nevoie de altceva. Și acel altceva nu înseamnă să găsești un „mare” răspuns, ci să începi cu o întrebare simpla: „Ce am nevoie cu adevărat, în acest moment?”

Define – Redefinirea problemelor personale

Al doilea pas în Design Thinking este definirea problemelor clientului. După ce ai ascultat și empatizat  cu clientul, urmează momentul în care alegi pe ce merită să-ți concentrezi energia.

Bineînțeles că nu îi putem rezolva toate problemele. Așa că este important să identifici acea problemă care, dacă este rezolvată, face diferența.

Cam așa mi s-a întâmplat și mie.

A fost o perioadă lungă de timp în care am muncit foarte mult. Nu pentru că mi se cerea. Ci pentru că așa simțeam. Munca devenise un refugiu. Un mod prin care scăpam de orice gând sau problemă din prezent. Un spațiu unde primeam apreciere și validare.

Munca nu era reprezentată doar de job. Erau și temele copilului, pregătirea cu el pentru diverse teste și concursuri, proiectele extra work. Toate “lucruri importante” – toate motive să continui.

Negam că este cu adevărat o problemă că muncesc prea mult. Mai ales că venea cu multe realizări. Oricum, nimeni nu făcea lucrurile ca mine. Sau așa mă păcăleam.

Și atunci au început să apară din ce în ce mai mult întrebările:

De ce nu mă simt bine? – Ce nevoi neîmplinite am? – Cum ajung să mă păcălesc că sunt bine?

Adevărata problemă nu era munca. Ci faptul că mă foloseam de muncă pentru a evita întrebările grele. Când am redefinit problema, am putut începe să caut altfel de soluții.

Asta fac și în prezent.  Nu-mi lipsesc problemele – le am zilnic. Dar sunt atentă la aceea pe care, dacă o rezolv,  știu că va schimba dinamica.

Așa că întreabă-te. Tu ce problemă încerci să rezolvi acum? E cu adevărat cea mai importantă?

Ideate – Brainstorming de soluții mici

Al treilea pas din Design Thinking este etapa de ideație – momentul în care generezi cât mai multe idei și întrebări creative. După ce ai clarificat problema importantă a clientului, cauți diverse moduri prin care ai putea să o rezolvi. Nu cauți soluția perfectă, ci cât mai multe posibilități.

Așa s-a întamplat și pentru mine.

Am realizat, la un moment dat, că muncesc prea mult și că nu reușesc să dedic timp lucrurilor care chiar contează pentru mine:  școala de coaching, cursuri de Design Thinking.

Am început să îmi pun întrebări:

• ce activități aș putea să externalizez?
• cine ar putea să preia din activitățile care îmi ocupă timp?
• cum aș putea să creez spațiu?

Cel mai important lucru în această etapă a fost să-mi dau voie să explorez fără judecată. Pentru că mintea mea oricum șoptea: “nimeni nu o să facă lucrurile cum le fac eu.”

Curiozitatea a trebuit să fie mai mare decât critica. Nu există soluția perfectă. Doar loc de explorare pentru multiple posibilități.

Așa funcționez și în prezent.

Prototype – Testează cu pași mici

Al patrulea pas din Design Thinking este etapa de prototipare. După ce ai generat multe idei creative pentru problema clientului, alegi una (sau câteva) pe care vrei să le testezi. Scopul nu este să ai soluția perfectă, ci să acționezi rapid, să creezi ceva ce poate fi testat imediat – și să primești un feedback real.

Așa am făcut și eu.

Mi-am dat seama că nu e vorba de a construi planul ideal, ci de a face pași concreți, simpli și scalabili.

Mici soluții (dar nu singurele) pe care le-am testat:

• să cer ajutorul unor profesori care puteau să răspundă întrebărilor complexe de matematică și limba română ale copilului. Asta m-a scutit de ore de documentare și stres.
• să dedic cele mai productive ore ale mele (la mine 5-7 dimineața) pentru ce contează cel mai mult– scrisul.
• să mă conectez cu oameni care sunt deja în punctul în care vreau să ajung eu(mentori, coachi)

Toate acestea au fost prototipuri.

Niciuna nu era “soluția finală”, dar fiecare mi-a oferit un pas înainte, un pic de claritate, un pic de spațiu.

Test – Învață și ajustează

Al cincilea pas din Design Thinking este etapa de testare și învățare. După ce clientul oferă feedback pentru prototip, îl poți integra în soluție – astfel încât aceasta să răspundă cât mai bine nevoilor reale.

Pentru mine, acest pas a însemnat să fiu atentă dacă toate micile soluții pe care le-am testat chiar îmi răspundeau nevoilor.

• Primea copilul suficient ajutor de la profesorii respectivi?
• Erau cele două ore de dimineață cu adevărat potrivite pentru scris?
• Cum mă ajutau conexiunile cu oamenii care erau deja în locul în care îmi doream să ajung?

Este un proces continuu, pe care îl fac zi de zi, analizând cum mă simt, ce nevoi apar, ce funcționează și ce nu.

Și, ca în orice testare reală, uneori mai și eșuez.

Dar și asta face parte din procesul de învățare și ajustare.

Design Thinking nu m-a învățat doar cum să creez soluții mai bune pentru alții.

M-a învățat să creez o viață mai bună pentru mine.

Poate și tu poți începe de aici. Cu o întrebare. Cu o mică testare. Cu mai multă empatie față de tine.

Pentru că viața ta merită să fie un proces de creație, nu doar de rezolvare a problemelor.

Iar dacă ai ajuns aici cu cititul și te tentează să experimentezi  Design Thinking-ul  într-un proces de coaching transformațional, te aștept în programul “Schimbă direcția”.