Skip to main content

Ai cumpărat deja caietele de vacanță pentru copilul tău?

Exerciții, jocuri, teme de vară –  tot ce trebuie ca să nu uite ce a învățat în timpul anului.

Dar tu?

Ai un caiet de vacanță pentru drumul tău profesional?

Vacanța copilului tău. Poate… și a ta

A venit vacanța și este primul an de când copilul a început școala și nu mai cumpăr caiete de vacanțe, culegeri de matematică sau de limba română pentru vacanță.

Asta nu pentru că am devenit brusc rebelă și m-am revoltat pe sistemul de învățământ, ci pentru că tocmai a trecut prin Evaluarea Națională de clasa a 8-a.

Dar în așteptarea rezultatelor de la evaluare, am rememorat anii aceștia de studiu. Mi-am amintit de verile în care făceam cumpărături pentru școală, în care temele de vacanță însemnau structură, revizuire, exercițiu.

Oare tu le-ai cumpărat deja pentru copilul sau copiii tăi? Exerciții, jocuri, teme de vacă – tot ceea ce trebuie ca să nu uite ce a învățat.

Și atunci m-a lovit un gând, o întrebare.

Dacă tot cumpărăm caiete pentru copii…

Cum ar fi să avem și noi, ca adulți, un caiet de vacanță?

Ce trece în backgroud când ești pe pilot automat?

Dacă mă urmărești deja de ceva timp, știi că susțin dezvoltarea profesională continuă, atât în zona de hard skills, cât și în zona de soft skills.

Și știi cât de mult iubesc Design Thinking. Cum unul dintre principiile din Design Thinking este curiozitatea, acesta mă însoțește permanent în viața de zi cu zi.

Bineînțeles că am subiecte preferate pe care le pot cerceta ore în șir, iar altele nu îmi trezesc aceeași curiozitate.

Iar un subiect care rămâne destul de mult în background pentru că nu este cu adevărat urgent în iureșul vieții și nici cel mai ușor de parcurs, este cel legat de carieră și de drumul profesional.

Să fim sinceri:

  • Cariera noastră devine ușor… o zonă uitată.
  • Nu e urgentă, dar te mai neliniștește din când în când.
  • Nu e dramatică, dar nici foarte limpede cum va evolua.

De ce spun că nu este ușor să ne uităm la acest subiect? Pentru că știu că ai parcurs deja mulți pași pentru a ajunge în punctul în care ai ajuns, pe unii din inerție, pe alții pentru că i-ai dorit și te-ai pregătit pentru ei.

Doar că nu ai mai depune prea mult efort acum, pentru că:

Poate te regăsești în următoarele scenarii

  • Lucrezi la aceeași firmă de ceva ani în același rol, îl faci bine, și o poți face în continuare fără probleme. Este cât de cât ok, nu ai chef să te gândești prea mult la ce va urma. Nu ai chef să faci schimbări, dar nici nu simți bucurie,
  • Îți dorești să schimbi ceva, poate compania la care lucrezi, doar că nu știi exact cum anume să începi și de unde să înceapă explorarea.
  • Ai avut ceva visuri de antreprenor, doar că viața te-a luat prin surprindere și ai avut nevoie de un job stabil.
  • Te atrage ideea de side-business, dar nu știi ce și când și cum.

Dar cum ar fi să nu îți lași copilul singur vara aceasta? Nici el nu are chef neapărat să facă teme de vacanță, s-ar juca toată vara. Doar că tu ești acolo să îl împingi de la spate pentru că știi că sunt necesare pentru anul școlar care vine. Ce-ar fi dacă în timp ce el face temele lui de vacanță, i-ai arăta că și tu ai un caiet de vacanță?

Un caiet de vacanță pentru tine și pentru viața ta profesională. Pentru mintea ta, pentru întrebările care dor, dar care nu mai au loc printre ședințe și task-uri.

Vara este acel moment unic în care – poate pentru câteva zile – nu mai ești doar pe pilot automat. În care:

  • Poți observa mai clar ce te obosește.
  • Poți observa mai clar ce îți place.
  • Poți să îți dai voie să nu știi… dar să vrei să afli.

Ce legătură are Design Thinking cu vacanța ta?

În Design Thinking, nu începem cu soluția. Începem cu observarea cu empatie a clientul. În cazul de față clientul ești tu.

Te observi pe tine. Apoi, ajungi să definești problema și, abia după, să explorezi soluții.

Din experiența proprie, ce îmi pune deseori frână este că vreau să știu răspunsul direct, fără să îmi pun întrebările potrivite. Și pentru că durează prea mult, mă opresc. Poate te afli și tu în acest scenariu. Să îți dorești să treci direct la acțiune, fără să explorezi mai întâi unde te afli.

Doar că acțiunea fără explorare te poate duce în situația să acționezi fără direcție, din inerție  și să ajungi să găsești soluții care nu-ți sunt potrivite.

Așa că nu îți lăsa copilul singur, creează-ți un caiet de vacanță în care să explorezi unde ești pe drumul tău profesional, cum ai ajuns aici și unde vrei să mergi mai departe.

Așa a apărut ideea de Caiet de vacanță pentru drumul tău profesional

Construiește-l și lucrează cot la cot cu copilul tău. Dacă ai nevoie de ajutor ca să îl schițezi, săptămâna viitoare ți-l pot trimite în formatul creat de mine pentru mine. Pe acesta îl voi trimite exclusiv celor care sunt abonați la lista mea de email.

Așa că dacă vrei să-l primești direct în inbox, înscrie-te aici. Caietul de vacanță vine și cu un cadou. 

Uneori nu avem nevoie de o pauza mare. Avem nevoie de un loc mic în care să începem să ne întoarcem către noi.

Rock it with grace.,
Raluca

#ADEVĂRUL_INCOMOD
#ADEVĂRUL_INCOMOD

Abonează-te la newsletter

Trimit două newsletter-uri pe lună, cu noutăți și inspirație pentru schimbări sigure și pline de sens în cariera ta.


    Leave a Reply